Menu

La mulţi ani, Valentin Vrabie! Recomandat


La mulţi ani, Valentin Vrabie!

Pe 4 aprilie 1966 vedea lumina zilei cel care, 40 de ani mai târziu avea să fie ales primarul comunei Peştera cu cel mai mare scor la nivel naţional şi cu una dintre cele mai mari rate de participare la alegerile locale. Şi-a scos comuna din anonimat în 2008, atunci când a început programul de investiţii pentru modernizarea localităţii Peştera. A reuşit acest lucru fără finanţări de la Guvern, Consiliu Judeţean Constanţa ori de la Uniunea Europeană, ci doar cu bani de la bugetul local, mărit simţitor de taxele plătite de investitorii pe care a reuşit să-i atragă în zonă într-un timp record. Faptul că nu a fost ajutat de nici o instituţie l-a ambiţionat şi într-un singur an a reuşit să reabiliteze şi doteze la standarde europene cea mai modernă şcoală din judeţul Constanţa, să renoveze două biserici, să construiască o geamie, să alimenteze cu apă satul Ivrinezu Mic, să extindă reţele de apă în fostele IAS-uri, să pietruiască 17 kilometri de drum, să facă un parc în centrul comunei Peştera şi să construiască cinci cişmele. De asemenea, Valentin Vrabie a renovat dispensarul uman, un cabinet medical, unde lucrează printre altele, un stomatolog, a achiziţionat un EKG şi un ecograf şi a luat contact cu un investitor care a construit o farmacie. Valentin Vrabie este cunoscut ca fiind un om de acţiune şi acesta este motivul pentru care îşi doreşte o funcţie administrativă, dat fiind faptul că îi place să se implice în orice proiect legat de modernizarea şi evoluţia societăţii în care trăieşte. Cu această ocazie, jurnaliştii ziarului Dezvăluiri îi urează lui Valentin Vrabie succes în carieră şi un călduros La Mulţi Ani!  



Ultima modificareDuminică, 27 Octombrie 2013 22:37

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate