Menu

Cum îi ajută PNL pe românii care au suferit de pe urma pestei porcine – Interviu cu europarlamentarul Siegfried Mureşan Recomandat

Am stat de vorbă cu europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan despre pesta porcină, pornind de la iniţiativa sa de a obţine sprijinul grupului parlamentar al Partidul Popular European (PPE) pentru alocarea de către Uniunea Europeană a 110 milioane euro pentru despăgubirea celor ce au avut de suferit de pe urma acestei boli. Mureşan consideră că susţinerea din partea PPE, cel mai numeros grup politic din Parlamentul European, reprezintă aproape o garanţie că aceşti bani vor fi alocaţi României. Totuşi, pentru ca această posibilitate să devină realitate, Guvernul trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Pe care deocamdată nu le îndeplineşte.

Eu am cerut în urmă cu două săptămâni alocarea a 110 milioane de euro Uniunii Europene pentru despăgubirea și ajutorarea fermierilor afectați de pesta porcină. Am depus aceste amendamente în urmă cu două săptămâni. În urmă cu o săptămână am reușit să obțin sprijinul grupului parlamentar al PPE (Partidul Popular European) din Parlamentul European. Este un lucru foarte important, căci grupul PPE este cel mai numeros grup politic din Parlamentul European și dacă obții sprijinul lor ai o șansă bună ca propunerea ta să fie adoptată de plenul Parlamentului și să devină reală.

Europarlamentarul Mureşan luptă pentru 110 milioane euro pentru România, din fonduri UE

Deci eu sunt convins că amendamentul meu va fi adoptat de către plenul Parlamentului European și că vom reuși să alocăm bani pentru fermierii afectați de pesta porcină. Eu am cerut 110 milioane, mă voi lupta pentru 110, vom reuși să obținem 110 sau o sumă apropiată de 110. Poate vor fi 80, 90 de milioane euro, astfel încât vom ajuta toți fermierii care au nevoie și dacă pe parcursul anului următor vom constata că ne lipsesc bani și e nevoie de mai mult, putem face o rectificare bugetară și putem crește bugetul. Acești bani pot fi folosiți pentru: despăgubirea fermierilor care au trebuit să-și sacrifice animalele, pentru repopularea fermelor, sau pentru investiții în ferme, dacă oamenii vor să aplice alte standarde sanitare, astfel încât în viitor porcii lor să nu se mai poată infesta cu ceva. Banii pot fi folosiți inclusiv pentru investiții în reconversia fermelor, dacă unii fermieri vor spune că în viitor preferă să crească ovine sau bovine în loc de porci. Eu lupt să avem fonduri europene la dispoziție.

„Ajutorul nu se cere în conferinţă de presă, printr-o declaraţie slabă şi miorlăită”

Pentru ca acești bani să ajungă, trebuie respectate două condiții: în primul rând Guvernul României trebuie să facă o cerere completă, care să corespundă legislației europene. Până acum am văzut doar o declarație slabă și un pic miorlăită a prim-ministrului Dăncilă care spunea: „am cerut Uniunii Europene ajutor”. Păi răspunsul meu este următorul: ajutorul nu se cere într-o conferință de presă, printr-o declarație politică, ci ajutorul se cere oficial, prin documente, cu note fundamentate, documente oficiale, trimise pe cale oficială, cu antetul Guvernului României, la Comisia Europeană. Deci trebuie respectate două condiții: 1) să cerem bani și 2) să respectăm condițiile Comisiei Europene, printre acestea fiind să arătăm că stăpânim fenomenul, să arătăm că prevenim şi combatem pesta porcină. Există un audit întocmit de Comisia Europeană, publicat în septembrie 2017, în care Comisia ne spune exact ce avem de făcut pentru a combate pesta porcină. Realitatea este că până acum autoritățile, Guvernul și autoritățile din subordinea Guvernului, încă nu au făcut cele necesare, dar acum văd că încep să se miște. Pe scurt, trebuie să depunem cererile, în paralel să îndeplinească condițiile și atunci vom fi ajutați din banii pe care eu i-am cerut și voi reuși să îi negociez pentru România.

Dacă Guvernul ar fi luat măsuri, nu am fi avut azi 800 de focare de pestă porcină în România

Eu voi pune banii la dispoziție. E clar că Uniunea Europeană vrea să ne ajute, Comisarul European pentru agricultură a fost aici. E clar că în perioada următoare Uniunea Europeană vrea să ne ajute și banii vor veni dacă ei vor respecta condițiile. Eu ieri am fost la Tulcea, am fost în vizită la Carniprod (vezi foto-n.red), un crescător de animale care a trebuit să sacrifice 48 de mii de porci. Deci oamenii trebuie să vadă cine vrea să îi ajute, iar noi, Partidul Național Liberal, o facem deja prin acest amendament, eu merg între fermieri, stau de vorbă cu ei, nu văd cum PSD-ul să poată câștiga dacă nu ajută fermierii. Dar fermierii trebuie să știe următorul lucru: de un an de zile Comisia Europeană spune ce trebuie făcut pentru a nu fi afectați de pesta porcină, iar Ministrul Daea și guvernul PSD nu au făcut nimic. De aceea, pesta porcină a apărut și s-a extins în România. Vreau să spun foarte clar tuturor fermierilor că dacă ministrul Daea și premierul Dăncilă ar fi luat măsurile care trebuia luate de un an de zile nu am fi avut acum 800 de focare de pestă porcină. Prin faptul că s-au ocupat de slăbirea justiției și de alte trăznăi care îi ajută doar pe ei și nu au prevenit pesta porcină, prin faptul că s-au ocupat de prostii și nu au prevenit această boală, Guvernul PSD a pus în pericol toată aprovizionarea cu carne din România și supraviețuirea multor crescători de animale.

Mă aştept ca PSD să deconteze electoral incompetenţa de care au dat dovadă guvernanţii

Femierii trebuie să știe exact că PSD-ul nu a luat măsurile necesare. Dacă am fi avut la guvernare un Guvern responsabil, care să ia măsuri, atunci pesta porcină nu s-ar fi extins. Dacă am fi avut la guvernare un Guvern responsabil care să cunoască regulile europene, atunci ajutorul ar fi fost cerut deja de la nivel european, banii ar fi fost veniţi și condițiile ar fi fost îndeplinite. Faptul că avem un guvern PSD a făcut ca aceste condiții să nu fie îndeplinite, ajutorul nu a fost cerut și banii vor veni probabil doar peste câteva luni. Deci categoric PSD-ul face rău fermierilor, face rău și tuturor consumatorilor care vor să știe ce consumă, vor să știe că vom avea carne de porc pe masa de Crăciun. PSD-ul a făcut un mare rău fermierilor, consumatorilor. Oamenii văd acest lucru și mă aștept să îi sancționeze electoral la următoarele alegeri.

 

Ultima modificareLuni, 17 Septembrie 2018 15:16

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate