Menu
Prev Next

Emanuel Plopeanu, lect.univ.dr.: "SUA împiedică un derapaj inflaţionist catastrofal in China"

Emanuel Plopeanu este lector universitar doctor la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii “Ovidius”, din Constanţa. Principalele discipline studiate de către acesta sunt “Istoria relaţiilor internaţionale în secolul XX”, “Începutul Războiului Rece”, “Evoluţia statelor balcanice în secolul XX”. În prezent este şeful Catedrei de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, în cadrul instituţiei menţionate.

Interviu realizat de Andreea PAVEL


Care sunt diferenţele dintre comunism şi socialism?

Emanuel Plopeanu: Din punct de vedere istoric, conceptul „socialism” este anterior comunismului, ca şi noţiune. Atunci când era lansat Manifestul Partidului Comunist, în 1848, apăruseră deja variantele de socialism utopic, ale lui Charles Fourier şi Robert Owen. Pentru spaţiul românesc, poate fi reţinut numele lui Theofor Diamant, care a încercat să pună în practică ubn proiect de organizare socialistă pe domeniul său. În varianta utopică, se avea în vedere: desfiinţarea proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie, organizarea planificată a producţiei, desfiinţarea opoziţiei dintre oraş şi sat, a opoziţiei dintre munca fizică şi cea intelectuală, obligaţia tuturor membrilor societăţii de a munci şi repartiţia produsului social după muncă, respectiv după nevoi, emanciparea femeii, răspunderea societăţii pentru libera dezvoltare a individului, dispariţia claselor.
Comunismul a însemnat, in viziunea iniţiatorilor său, Karl Marx şi Friedrich Engels, o abordare ştiinţifică a ideilor socialismului, plecând de la realitatea economico – socială a vremii. Din nefericire pentru proiect, in acelaşi timp cu efortul de  justificare a noii ideologii, guvernele “exploatatoare” din principalele state industrializate ale Europei luau măsuri de protecţie social care făcea inutil apelul la noua doctrină. De aceea instaurarea unui regim communist s-a făcut nu într-un stat dezvoltat ci în Rusia, stat cu un profil industrial redus şi cu cea mai mare parte a populaţiei lucrând în agricultură, cu metodde şi tehnici nu din cele mai moderne
Astăzi, socialismul este asumat de partidele social democrate, socialiste, laburiste din Europa şi nu numai, grupate in Internaţionala Socialistă, creată in 1951 la Frankfurt am Main. Partidele de această orientare au renunţat, totusi, încă înainte de 1989, la prevederi întâlnite şi în doctrina comunistă (planificare, partid unic, lichidarea claselor, dispariţia proprietăţii private) şi se declară ataşate de principiile capitalismului şi democraţiei liberale, in cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea. A se vedea exemplul laburiştilor brianici, a căror politică de naţionalizare de la sfârşitul deceniului patru a fost rapid inversată, neavând un caracter definitiv. Iar astăzi nu se mai regăseşte in doctrina partidului  

Ce state au fost comuniste, ce state au fost socialiste? A existat sau există vreo ţară comunistă, în sensul în care utopia a devenit realitate, sau a fost foarte aproape de a deveni?

E.P.: O utopie nu poate deveni niciodată realitate.   Nici o societate care a trecut prin experienţa comunistă (şi, în documentele şi discursul oficial al liderilor comunişti români, de exemplu, se vorbea de „construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, deci comunismul era doar o treaptă pe drumul către socialism) nu s-a apropiat de atingerea idealului, în ciuda aşa – ziselor realizări din Uniunea Sovietică şi din ţările lagărului de state comunizate. Oricât de mari au părut a fi realizările, ele: 1) se raportau la stadiul anterior, pre-comunist; 2) au fost cu mult depăşite de societăţile occidentale, în special în ceea ce priveşte nivelul de trai şi asigurarea unor servicii decente populaţiei; 3) au avut efecte pe tgermen scurt şi au rămkass incomplete, procesul de tranziţie însemnând, în fapt, încercarea de a schimba o stare de lucruri complet eronată.

România a fost o ţară comunistă sau socialistă?

E.P.: Diferenţa terminologică este puţin semnificativă. Societatea şi economia românească au fost conturate după modelul sovietic stalinist. Aşa cum am amintit mai sus, socialismul urma a fi construit, fără ca elita conducătoare să ştie, de fapt, ce urma să fie acest socialism. Practic, comunismul a rămas doar o ideologie de paradă, în spatele său ascunzându-se un întreg complex de provilegii, luptă pentru putere, trădări. Statul a devenit un instrument la dispoziţia unei nomenclaturi, a cărei menţinere la putere (indiferent de nivelul exercitării acesteia) era mai importantă decât orice fel de ideologie. De altfel, în lipsa instrumentului fundamental, care sancţionează sau confirmă un proiect politic, în toate societăţile declarate comuniste clivajul între parada ideologică şi realitatea interioară a elieti conducătoare este evident şi absolut. Scurtele perioade de deschidere către Occident sau afişata independenţă faţă de URSS au reprezentat, la rândul lor, mijloace de legitimare politică.


Care sunt diferenţele dintre sistemele comuniste chinez, nord coreean şi cubanez?

E.P.: Diferenţele sunt date în primul rând de natura raporturilor cu exteriorul. În timp ce Coreea de Nord duce o politică autarhică, de respingere a oricărui contact cu exteriorul, de agresivitate faţă de vecinul sud – coreean, China şi, mai timid, Cuba, şi-au deschis sau se află pe drumul către deschidere faţă de Occident şi investiţii străine. China, în mod deliberat, a oferit un mediu prielnic investiţiilor şi producţiei, în spcial în zona de coastă, aici concentrându-se sursa puterii sale economice. Din această perspectivă, este o clară recunoaştere a sistemului economiei planificate şi centralizate şi utopiei construirii unei economii exclusiv prin forţe proprii dar, din nefericire, comentatorii politici sau economici aleg să nu sublinieze acest fapt în schimb insistă pe marşul Chinei spre postura de primă putere economică mondială. Se uită însă marile diferenţe existente ăntre diferitele părţi ale Chinei, în plan economic şi social, îmtre zona costieră aproape occidentalizată şi imensa lume rurală din interior.  S-ar putea cita aici şi exemplul Vietnamului, unde marele producător american Intel a ales de curând să construiască o fabrică. Apropierea de Statele Unite şi rolul jucat de Fidel Castro în evoluţia insulei fac mult mai interesante, pentru comentatori, schimbările petrecute la vârful puterii şi semnificaţia lor profundă, dincolo de o simplă înlocuire a unor nume. Aşa cum, în cazul chinei, grandoarea punerii în scenă a unui Congres sau a  vreunei reuniuni la nivel înalt al liderilor Partidului atrage imediat atenţia presei. În schimb, în cazul nord – coreean, „absolutismul” lui Kim Jong-il este permanent subliniat prin desele referiri la situaţia extrem de dificilă a populaţiei, atât cât asemenea relatări pot apărea în presa internaţională.

Care dintre acestea se va prăbuşi primul? De ce?

E.P.: Nici 1989 nu a fost anticipat, deşi comentarii şi analize privind ineficienţa sistemică a societăţilor comuniste apăruseră de mult în Occident. Este greu de crezut că vom mai asista la o prăbuşire gen 1989 dar deschiderea mai amplă sau mai timidă demonstreză conştientizarea nevoii de schimbare şi acceptarea eşecului. O mare importanţă o are interiorizarea, în forul interior, a nevoii umane de respectare a unor drepturi fundamentale, perspectivă din care tot China se situează pe o poziţie de lider, datorită mişcărilor anterioare (vezi Tienanmen, 1989) şi mişcărilor dizidente actuale, recunoscute şi apreciate în plan internaţional, dacă ar fi să ne gândim doar la cel mai nou deţinător al premiului Nobel pentru pace, Liu Xiaobo. Manifestări în acest sens regăsi, şi în Cuba, unde proximitatea Statelor Unite (şi marea comunitate cubaneză de aici) este un stimulent important al oricărei atitudini de opoziţie.

E mai bine să trăieşti în China comunistă, sau într-o democraţie precum a României? De ce?

E.P.: În ciuda tuturor entuziaştilor care călătioresc în China şi revin cu impresii puternice, cred că răspunsul este evident. Oricât de imperfectă ar fi funcţionarea democraţiei române, ea există iar  cetăţenii se pot bucura de drepturi pe care „colegii” lor din China nu le au. Aţi prefera, de exemplu, să călătoriţi cu aprobare; sau să vizionaţi anumite canale TV; sau să navigaţi doar pe anumite pagini de Internet, cele permise? Reiau, nu cred că există comparaţie oricât de mare ar cireşterea economică a Chinei şi gradul în care această creştere se revarsă asupra locuitorilor. În cele din urmă, abundenţa materială (care oricum este doar probabilă, nu şi certificată, în cazul Chinei) nu va substitui niciodata lipsa unor drepturi fundamentale.

Globalizarea este factorul principal din cauza cărora vor eşua sistemele comuniste?

E.P.: Globalizarea este liantul care duce la dispariţia frontierelor mentale, a ideilor preconcepute, la strângerea legăturilor dintre oameni şi la comunicare permanentă şi liberă. Globalizarea este factorul care desprinde pe om din relaţia de subordonare faţă de o autoritate, statală sau de altă natură, îl poate conduce la contactul cu alte experienţe. Oricât de mult ar fi blamată, globalizată este un fenomen pozitiv pentru condiţia umană şi, în ultimă instanţă, unul natural, care transcende comandamente sau strategii politice.

În timpul crizei actuale curentele extremiste s-au bucurat de un „succes” mult mai mic în comparaţie cu perioada de criză din 1929. De ce?

E.P.: Lumea de la 1929 era o lume destul de închisă în frontiere politice, economice, mentale. Lumea începutului de secol XXI n u mai este la fel şi, graţie şi globalizării, îşi pune tot mai des întrebări privind caracterul şi eficienţa unor proiecte de natură extremistă. Lumea de acum este mai puţin dispusă să redevină un instrument în mâna unui decident politic, indiferent cât de gravă poate să fie criza actuală sau orice fel de altă criză.

Cum şi când se va prăbuşi comunismul în China? Va fi sistemul comunist din China o victimă a „prieteniei” (interdependenţei) americano-chineze?

E.P.: Aşa cum am mai afirmat, predicţiile nu sunt parte a unei analize istorice sau politologice. În ceeea ce priveşte relaţia chino – americană, este evident că raporturile economice sunt mai strânse decât oricând şi că s-a creat un oarecare tip de interdependenţă; resursele financiare ale Chinei intră pe piaţa americană pentru achiziţia de bunuri, servicii şi pentru iniţierea de afaceri aşa că Statele Unite devin un partener din ce în ce mai important pentru China şi sistemul său economic amestecat, împiedicând astfel un derapaj inflaţionist catastrofal. Din această perspectivă, economia de piaţă şi regulile ei sunt superioare ideologiei.

Nici democraţia nu a fost pusă în practică, în adevăratul sens al cuvântului, decât în Grecia antică. Atunci putem considera că şi democraţia este o utopie care nu a fost pusă în practică până acum? Care e ţara cu adevărat democratică?

E.P.: Aici trebuie să precizăm că democraţia de tip modern este superioară celei elene antice, unde segmente importante ale populaţiei erau excluse de la actul de guvernare, prin însăşi statutul lor (sclavi, străini, femei). Democraţia, ca şi regim politic, ţine de capacitatea de a o face aplicabilă a celor care îşi asumă calităţi publice, în funcţie d ecompetenţele şi interesele acestora. Altfel spus, ţine de natura umană, deci nu poate fi perfectă. Cu toate acestea, dacă este să faceum un studiu comparativ, vom constatat că democraţia practicată în Statele Unite este mult superioară celei practicate în mare parte a  Europei. Modul de funcţionare face diferenţa. În momentul în care există nenumărate organizaţii care reprezintă corpul civic, când majoritatea funcţiilor publice (de la preşedinte la şeful poliţiei, de exemplu) sunt alese, când precedentul reprezintă literă de lege (să nu uităm că vreme de un secol şi jumătate, în Constituţia SUA nu s-au prevăzut numărul de mandate la care avea dreptul un preşedinte, modelul oferit de George Washington fiind suficient pentru toţi cei care l-au succedat), când justiţia şi presa au o putere reală, când se investesc sume uriaşe, în special private, în educaţie şi ştiinţă, când statul intereferează prea puţin cu comunitatea şi cu individul, exercitându-şi funcţia de garant al drepturilor constituţionale, atunci sigur că putem vorbi despre o democraţie ce poate reprezenta un model, sau, cum se exprimă mulţi comentatori politici, despre singura democraţie ce adevărat liberală, participativă.

Ultima modificareDuminică, 27 Octombrie 2013 22:37

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate