Menu

„Uniunea Europeană este o străbunică obosită, fără vigoare, fără nepoţi, lipsită de apărare şi extrem de vulnerabilă”

Florin Anghel, conferenţiar universitar la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice (Universitatea „Ovidius”, Constanţa), despre moneda euro

Florin Anghel este conferenţiar universitar la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, din cadrul Universităţii „Ovidius”, din Constanţa, şi secretar ştiinţific al facultăţii. Doctor în istorie (2002, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti), Florin Anghel a publicat trei volume: „Construirea sistemului <Cordon sanitaire>. Relaţii româno-polone, 1919-1926” (Cluj Napoca, Editura Nereamia Napocae, 2003), „Construirea sistemului <Cordon sanitaire>. Relaţii româno-polone, 1919-1926”, ediţia a II-a (Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun, 2008), „<Revoluţia morală>. Regimul politic sanatist din Polonia, 1926-1930”, (Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun, 2008).

A consemnat Andreea PAVEL


Dezvăluiri: Care sunt avantajele şi dezavantajele, pe termen scurt şi lung, pe care le întâmpină un stat membru UE din momentul în care adoptă moneda euro?
Florin Anghel: Uniunea Europeană astăzi, ca şi în viitor, este şi va rămâne o uniune exclusiv monetară, fără politici financiare şi economice consensuale. Nu mă refer, aici, la minunatele rapoarte ale zecilor de mii de birocraţi din instituţiile Uniunii, care predică nimic altceva decât o foarte clară convergenţă. în domenii prioritare ci la faptul, deloc lipsit de importanţă, că Uniunea Europeană nu are un buget. Avantajele apartenenţei la zona euro, în momentul de faţă, sunt minime atâta vreme cât ea nu este o monedă care să reprezinte, la nivel unanim, statele Uniunii Europene. Acest lucru dovedeşte atât lipsa criteriilor de aderare (altele decât cele politice şi de influenţă regională) cât şi rezultate economice diverse, dar nu întotdeauna de calitate. Moneda euro arată, într-un fel, precum fantomatica diplomaţie a Uniunii Europene: peste 7.000 de angajaţi  comunitari în statele extracontinentale, care dublează diplomaţii şi funcţionarii statelor membre. Este greu de spus care sunt atribuţiile financiare ale Uniunii în fiecare stat membru, cine decide, pe ce criterii. Statele bogate din Nordul şi Centrul Europei par a fi avantajate de existenţa monedei unice. Statele mediteraneene (Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Grecia) ar duce-o mai bine, cu siguranţă, cu devizele lor naţionale. Acestea din urmă beneficiază, însă, de o importantă asistenţă, continuă, din partea acelora, puţini, care performează în economia europeană.

Dezv.: Era prevăzut ca România să adopte moneda europeană în 2014, iar în 2012 să intre în mecanismul ERM – 2 („anticamera” euro). În actualul context economic european, ce ar implica respectarea acestui termen de către România?
F.A.: Nu cred că aderarea României la moneda euro, în 2014, mai este pe vreuna dintre agendele politice şi financiare naţionale şi internaţionale. Aş face o glumă, dacă mi s-ar permite, tristă: la actualul nivel al dezbaterilor din proiectul politic intern românesc, al tuturor netrebniciilor autohtone, cu siguranţă că s-ar găsi un ţap ispăşitor şi că, în consecinţă, preşedintelui Traian Băsescu ar trebui să i se pregătească o suspendare...
Mai mult, nu cred că România ar avea de câştigat din aderarea la moneda euro în contextul în care nu există niciun rezultat al procesului de reformă instituţională, politică şi socială. Nimeni, acum, nu poate contabiliza costurile, în primul rând sociale şi economice, ale acestei aderări. Veniturile româneşti sunt ridicole chiar şi în comparaţie cu acelea din statele foste comuniste care au aderat la moneda unică (Slovenia, Estonia, Slovacia). Prognozele pe care s-au bazat aceia care au predicat integrarea României, în 2014, cred că s-au bazat pe dezvoltarea nesustenabilă, iraţională şi complice (din punctul de vedere al băncilor şi transnaţionalelor) din 2006- 2008. Adică, perioada în care banii adunaţi la limita legii (sau ilegal) din afacerile cu statul (şi exclusiv cu statul) în anii regimurilor lui Ion Iliescu au fost spălaţi în confortabile afaceri cu aşa- zise complexe imobiliare, de anvergură. Doar că această „duduială” economică a luat sfârşit şi, din fericire, nu cred să mai revină vreodată. Actualul context economic şi financiar, în care Fondul Monetar Internaţional construieşte politicile financiare româneşti nu lasă vreo speranţă susţinătorilor monedei euro la Bucureşti, pe termen scurt şi mediu.

Dezv.: Bulgaria a anunţat în primăvara acestui an că amână aderarea la moneda euro, din cauza deficitului bugetar. Comisia Europeană prevede pentru România, în 2010, un deficit bugetar de 6,3%. În contextul în care una dintre condiţiile aderării la moneda euro este ca deficitul bugetar să se situeze sub 3%, ce va face România?
F.A.: În primul rând, îşi va revizui politicile economice pe termen scurt şi mediu, în funcţie de parametrii stabiliţi cu experţii Fondului Monetar Internaţional. Este foarte greu de crezut că în 2012, primul an cu creştere economică sănătoasă (după 2008), an electoral, cineva, fie şi guvernul României, va avea drept prioritate respectarea ţintei de deficit bugetar. Apoi, să nu uitaţi că această ţintă de trei procente nu trebuie să fie un „accident”, ci o urmare a unei realităţi neechivoce, a unui stat cu resurse, care să poată susţine acest proiect. Un stat modernizat, nevulnerabil, fără crize politice şi instituţionale. Pe de altă parte, nu ştiu dacă această ţintă de deficit bugetar este şi benefică pentru o dezvoltare necesară, în sens modern. Recuperarea întârzierilor istorice ale României faţă de Europa este un proces care costă, financiar vorbind, şi ar fi o iluzie să credem că vom strânge taxe şi impozite din veniturile unei populaţii obişnuite cu frauda fiscală, alături de niscaiva bani europeni, din care vom reconstrui o economie pentru secolul XXI şi vom susţine instituţiile şi infrastructura statului.

Dezv.: Unii analişti economici au afirmat că statele cu o economie slabă au avut şi mai mult de suferit în urma adoptării euro. Cum va arăta situaţia în România?
F.A.:
Aici, sigur, trebuie discutat de la caz la caz. Economii precum cele ale Spaniei, Portugaliei sau Irlandei au cunoscut creşteri spectaculoase, tocmai datorită uniformizării fiscale şi economice din spaţiul monedei unice. Altădată aflate la periferia Europei, fără speranţa vreunei reuşite, lumi rurale, triste, bazine de muncitori necalificaţi pentru economiile prospere, vecine, cele trei poveşti de succes ale Uniunii Europene au recuperat rapid şi, mai ales, au instituit mecanisme funcţionabile de dezvoltare durabilă. Spania, astăzi, este o putere în sistemul relaţiilor internaţionale nu neapărat datorită matricei de civilizaţie şi de limbă ci, în mod deosebit, puterii sale economice şi financiare de a susţine această expansiune. La cazul extrem, Grecia. O ţară în care elitele, adică aceia care câştigă bani, nu plătesc impozite statului, în care economia neagră bate economia reală, în care clientela politică este aceea care trasează coordonatele dezvoltării şi în care statul este un garant absolut a orice se întâmplă între frontierele ţării. O lipsă cronică de proiecte, o corupţie care o depăşeşte şi pe aceea din România, un sistem instituţional lipsit de orice flexibilitate, o mentalitate generală de asistaţi, handicapaţi în general de orice iniţiativă. Mi-aş dori, când România va îndeplini criteriile de aderare la moneda euro, să urmăm exemplul spaniol. Realist, cred că vom fi un frate mai mare al Greciei de astăzi.

Dezv.: De ce România nu îşi permite să fie eurosceptică, asemenea Marii Britanii? De ce nu se organizează un referendum, în urma căruia să se stabilească dacă România va adopta sau nu moneda euro?
F.A.: Societatea românească este una mimetică. Ea nu poate fi niciodată în contra curentelor la modă. Demult, în anii 80 ai secolului al XIX- lea, unul dintre cei mai mari intelectuali români, totodată un lider politic de o amploare greu egalabilă, Titu Maiorescu (prim ministru şi ministru în repetate rânduri), scria un celebru eseu despre «formele fără fond» la români. Dacă cineva ar mai avea curiozităţi din astea, antice, ar citi un text de o extraordinară profunzime şi actualitate, care ar da o bună parte din răspunsurile la întrebările pe care fiecare şi le pune. Un referendum care să stabilească moneda naţională poate că nu va fi organizat dar nu cred că există şi că va exista o majoritate antieuropeană. Ce ar fi, ca alternativă? Modelul oligarhic-social, economic şi politic- din Rusia şi Ucraina? România nu poate fi eurosceptică, astăzi, pentru că, de la începutul secolului XXI, se găseşte în cea mai fericită situaţie internaţională din istoria sa (lăsând la o parte incompletul statut teritorial). Şi, indiferent de cât de incompetente sunt clasa politică şi societatea civilă, laolaltă, românii simt asta pe propria lor piele, fie şi prin faptul că, de un deceniu, câteva milioane de congeneri au devenit o realitate cotidiană a economiilor europene. Comparaţia cu Marea Britanie este nefericită, Regatul Unit are o situaţie geopolitică şi economică aparte de orice stat european şi, probabil, nu va fi niciodată un membru integrat deplin al acestei ficţiuni birocratice, Uniunea Europeană.

Dezv.: Ce riscă România dacă se va răzgândi în privinţa adoptării monedei euro?
F.A.: Deocamdată, nimic. State foarte performante, precum unele dintre cele scandinave, nu fac parte din zona monedei unice. La fel, Marea Britanie nici măcar nu acceptă o discuţie pe această temă. În plus, noua misiune a economiilor cu moneda euro este aceea de a umple gaura neagră din finanţele Greciei, acolo unde clasa politică şi societatea de asistaţi ai statului, într-o cârdăşie greu de imaginat, au participat laolaltă la „marele jaf al secolului”. Inclusiv ţări aflate în profundă recesiune, precum Portugalia, au fost obligate să susţină salariile angajaţilor statului grec, obişnuiţi mai degrabă, acum, cu grevele generale teatrale, larg mediatizate, decât cu atingerea obiectivelor din fişa postului. Pe termen scurt şi mediu, România ar trebui să-şi anuleze gravele dezechilibre de dezvoltare şi să găsească, pe cât posibil, o coerenţă de proiecte interne şi externe care să o credibilizeze ca societate şi ca partener.

Dezv.: Jean Pierre Jouyet, Preşedintele Autorităţii pentru Pieţele Financiare din Franţa, a declarat că UE este fragmentată în trei zone: ţările care au adoptat moneda euro, statele care nu au adoptat încă euro şi Mare Britanie. “Dacă nu vor să arate solidaritate cu zona euro, hai să vedem ce se va întâmpla cu Regatul Unit”, este declaraţia acestuia din luna mai a.c., pentru Radio Europe 1, citată de HotNews. Ce se va întâmpla cu Marea Britanie dacă va continua să refuze adoptarea monedei? Dar ce se va întâmpla cu economia Marii Britanii, dacă lira va fi înlocuită de euro?
F.A.: Marea Britanie nu are nevoie, în cheia câştigurilor financiare, nici de moneda euro, nici de Uniunea Europeană. Commonwealth-ul, relaţia privilegiată cu S.U.A., investiţiile directe în economiile asiatice o scutesc de efortul de a găsi soluţii pentru resuscitarea unui proiect obosit, european. Deci, nici măcar pe termen lung nu cred că lira sterlină va fi înlocuită de euro.
Motivaţiile britanice în menţinerea Uniunii Europene sunt mai degrabă strategice, geopolitice, în sensul securizării unei cât mai mari părţi din continent şi din vecinătatea imediată. O lume calmă şi paşnică este o lume numai bună pentru făcut afaceri, aceasta pare a fi deviza autorităţilor de la Londra. Euroscepticismul britanic este împărtăşit laolaltă de către conservatori şi laburişti, ambele partide militând activ pentru reducerea bugetelor structurilor stufoase şi ineficiente ale sinecurilor Uniunii Europene şi pentru limitarea jurisdicţiei comunitare.
În acelaşi timp, însă, tocmai din spiritul său pragmatic şi idealist (asemănător celui american), Marea Britanie cere, foarte vocal, extinderea spaţiului comunitar, inclusiv prin aderarea Turciei. Alăturarea statelor mai puţin dezvoltate economic în familia statelor cu economii performante- consideră guvernele de la Londra- mai degrabă contribuie la instituirea unei lumi mai bune, mai egale, mai moderne atâta vreme cât, oricum, Uniunea Europeană este un basm de povestit contribuabililor germani, olandezi şi scandinavi. Aş mai dori să nu se uite un lucru: cel care, în 1999, în Parlamentul de la Bucureşti, a anunţat iminenta integrare a României în N.A.T.O şi Uniunea Europeană a fost Tony Blair, primul ministru al Marii Britanii. Din câţi prieteni istorici a avut şi are România, niciunul nu a avut îndrăzneala să susţină cu o asemenea tărie un astfel de vis (atunci) şi un proiect (azi). Mă repet, Tony Blair a spus acest lucru la Bucureşti, în 1999, când România era în incapacitate de plată şi când abia fuseseră înfrânte gherilele minereşti, comandate de către Opoziţia politică de atunci (Partidul Social Democrat şi Partidul România Mare).

Dezv.: Grecii ar fi suferit mai puţin de pe urma crizei financiare, dacă şi-ar fi păstrat moneda proprie şi nu ar fi adoptat moneda euro?
F.A.: Media internaţională reflectă, stupefiant pentru o ţară europeană, că mai mult de jumătate din populaţia activă a Greciei nu plăteşte taxe. Elita Greciei trăieşte de facto într-un paradis fiscal. Dacă Grecia nu este dispusă să facă schimbări reale şi să adune impozitele şi de la avocaţi, medici, proprietarii de linii navale şi de la bănci, situaţia nu se va stabiliza niciodată. Se poate crea iluzia că lucrurile sunt în ordine prin tăieri bugetare, dar problema va reveni în 2-3 ani şi nimeni nu va mai fi dspus să ofere ajutor financiar Greciei a doua oară. Aş remarca două lucruri, importante. Mai întâi, banii pentru acoperirea datoriilor greceşti au fost adunaţi printr-un şantaj ordinar al Atenei la adresa Germaniei, în special (s-a folosit inclusiv obosita marotă a despăgubirilor pentru ocupaţia nazistă din 1941- 1944). Teama de disoluţie a instituţiilor statului dar, mai ales, frustrarea că Uniunea Europeană nu poate face nimic au determinat-o pe doamna Angela Merkel, cancelarul federal al Germaniei, să-şi risipească capitalul electoral şi de încredere pentru a plăti pensiile şi salariile halucinante ale grecilor. În al doilea rând, ar trebui urmărită cu atenţie activitatea guvernului socialist condus de Giorgios Papandreu: rareori veţi întâlni o mai mare răceală faţă de revendicările sindicale şi sociale în societăţile europene. Pur şi simplu, socialistul Papandreu este obligat să acţioneze ca Margaret Thatcher în Marea Britanie, în anii 80 ai secolului trecut. Nu poate fi vorba despre o revenire a Greciei la drahma istorică în cel puţin un secol de evoluţie de acum încolo: ieşirea de sub protecţia puterilor potente ale Europei ar conduce la disiparea formelor de autoritate statală, atâta vreme cât datoria de peste 110 miliarde euro apasă asupra bugetului. Gândiţi, numai, că portul Pireu a fost vândut cu totul companiilor chinezeşti pentru ridicola sumă de 25 miliarde de euro.

Dezv.: Cât de mult ar trebui să se agraveze criza pentru ca Uniunea Europeană să considere că implementarea monedei unice a fost o greşeală?
F.A.: Din punctul meu de vedere, azi, în sistemul relaţiilor internaţionale, financiare şi economice, Uniunea Europeană este o străbunică obosită, fără vigoare, fără nepoţi (nu uitaţi de rata rapidă de descreştere demografică), lipsită de apărare (nu există o armată comună iar armatele naţionale sunt plătite, mai degrabă, pentru a organiza câte o paradă în cinstea Zilei Naţionale) şi extrem de vulnerabilă. Această străbunică a avut strălucire, în vremea Războiului Rece, când a supravieţuit, precum o cocotă de lux, la umbra uriaşului efort financiar, social şi ideologic al Statelor Unite, care au apărat-o de infecţia cu virusul bolşevic. Neobligată să cheltuiască pentru apărare, tehnologie şi soluţii de viitor, Europa s-a reconfortat în masive cheltuieli sociale, de lux. Astăzi, acest model european este perimat, oricât de mult nu ne-am dori. Momentul adevărului, al traiului în limitele propriului efort a sosit. Uniunea Europeană, cu tot cu moneda ei, va trebui să aleagă, într-un moment deloc îndelungat în timp: acceptarea modelului civilizaţional euroatlantic, de inspiraţie iudeo-creştină, sau compromisurile cu toţi concubinii care promit securitate şi cer, în schimb, acceptarea modelelor neconforme cu libertatea (autocraţiile petroliere, Iran, China comunistă, dictaturile orientale şi sud-americane).



Ultima modificareDuminică, 27 Octombrie 2013 22:37

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate