Menu

Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea: ”Sperăm ca prin investițiile ITI, Delta Dunării să devină cea mai importantă destinație turistică a României!”

Promovarea și dezvoltarea potențialului turistic de neegalat al Deltei Dunării, dar și implementarea unor măsuri de modernizare a vieții celor care locuiesc în acest areal, sunt doar câteva dintre măsurile cuprinse în Strategia de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării. Nu mai puțin de 1,11 miliarde de euro vor fi investite prin intermediul ITI – Investiții Teritoriale Integrate în localitățile vizate de acest proiect. Unul dintre cei mai înflăcărați susținători ai Strategiei este președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, care ne-a explicat importanța și impactul pe care-l va avea implementarea proiectului pentru județul pe care-l conduce.

Citeşte mai departe ...

Primăria Tulcea va investi într-un cămin pentru bătrâni

Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, a anunțat că se vor investi până la 300000 euro pentru înființarea unui cămin de bătrâni. Suma provine din bugetul alocat asistenței sociale și este una maximală. Pentru realizarea acestui obiectiv, anunțat de primar încă de la începutul mandatului, au fost identificate trei posibile clădiri, ce vor fi cumpărate de primărie.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate