Menu

Cum pot fi educați rromii (din Babadag)? „Polițiștii mi-au spus să renunț, că nu am nicio șansă” Recomandat

Ce faci dacă ești suedez, ai trăit dintotdeauna liniștit în orașul tău, fără îți încui casa și mașina și, dintr-o dată, te trezești pe străzi cu 800 de rromi care cerșesc, fură și pretind ajutoare sociale? După ce îți revii din uluire, te urci în avion și mergi acasă la acești rromi, în cazul nostru la Babadag, să vezi ce i-a determinat să plece și să încerci să îi faci să se întoarcă.

Așa a apărut un proiect al Crucii Roșii Suedeze, care a vizitat Babadagul, încercând să pună pe roate un program prin care rromii să fie încurajați să își dezvolte mici afaceri de familie, legate de meșteșugurile tradiționale. După ce au realizat că acești oameni nu au diplome sau atestate profesionale, ba chiar mulți nici nu știu să scrie și să citească, ideea a fost abandonată și planul a fost schimbat. Împreună cu Crucea Roșie din România, suedezii au pus bazele unui Centru Comunitar, unde se desfășoară activități educaționale cu copii proveniți din familii defavorizate (români și rromi).
La Babadag, coordonator al proiectul intitulat „Dezvoltarea Participativă a Comunităţii” este Doina Săcui (foto jos), o persoană care a lucrat mulți ani cu copiii rromi.
Am stat de vorbă cu Doina Săcui despre cum pot fi educați rromii, dar și cum ar trebui ceilalți să sprijine intergrarea lor în comunitate. Am aflat că munca cu copiii rromi este foarte grea, la fel cum e greu să îi convingi pe majoritari că această activitate are sens și ar trebui sprijinită de întreaga comunitate. Am aflat despre problemele comunității de rromi (exploatarea minorilor, căsătorii ale minorilor - veri primari, prostituție, abuzuri fizice), dar și despre polițiști care au îndemnat-o să renunțe, pe motiv că e singură în lupta asta și că nu va reuși.

„I-am învățat să se spele pe mâini, nu știau nici măcar să folosească săpunul și apa”!

“Proiectul vine în sprijinul comunitătii din Babadag, la propunerea Crucii Roșii Suedeze, în parteneriat cu Crucea Roșie Romană. În urma vizitei reprezentanților Crucii Roșii Suedeze, în urmă cu aproximativ doi ani, am avut această oportunitate, de a fi ajutați de Crucea Roșie. Avem o comunitate semnificativ numeroasă de rromi, dintre care peste 800 de adulți de etnie rromă sunt plecați în Suedia în căutare de locuri de muncă sau alte beneficii. Proiectul a început din 2017, prin identificarea nevoilor comunitătii, cu participarea membrilor comunitătii și se numește <Dezvoltarea Participativă a Comunităţii>. Se merge în primul rând pe conștientizarea importanței implicării membrilor din comunitate în rezolvarea problemelor acestora. Am făcut cercetare în teren, s-a mers în echipe. Echipele au fost formate din români și rromi care au ajutat la vizitarea locuințelor acestora și facilitarea unui dialog din care să rezulte ce probleme au ei. Am făcut apoi o analiză a datelor colectate și am înţeles că prima mare problemă cu care se confruntă comunitatea rromă din Babadag este lipsa educației. De aici a venit propunerea de a înființa un Centru Comunitar unde să desfășurăm activități educaționale cu copii proveniți din familii defavorizate (români și rromi). Activitățile sunt dedicate copiilor în vederea dezvoltării abilităților de viață în vederea prevenirii abandonului școlar.

Din partea domnului primar Georgian Caraman avem toată susținerea funcționării acestui Centru. S-a implicat și Primăria în asigurarea accesului la utilități (apă, energie electrică, iluminat în zona locației ce deservește activitățile centrului). Vreau să aduc mulțumiri filialei de Cruce Roșie Tulcea, doamnei director Simona Covaliov, pentru toată susținerea și implicarea în comunitatea din Babadag.
Dacă în luna iunie, când am demarat activitățile din centru, am avut 20 de copii, acum avem aproximativ 45 de copii pe zi. Sunt zile când avem și peste 60 de copii. Sunt încântați de ceea ce au găsit la centru, un loc unde primesc atenție, afecțiune, îngrijire, educație. I-am învățat să se spele pe mâini, nu știau nici măcar să folosească săpunul și apa!

La centru sunt și voluntari rromi

Crucea Roșie Suedeză a încercat, inițial, să-i susțină să găsească oportunități de câștigare a veniturilor acasă, de a-i ajuta să-și dezvolte mici afaceri de familie, de a se implica ei în crearea unor meșteșuguri sau locuri de muncă. Însă ne-am lovit de lipsa educației, lipsa pregătirii, a unei diplome sau certificat de calificare într-un anumit domeniu, pentru a-i ajuta să lucreze legal. Mulți nu au școală, nu au calificări, nu știu să scrie și să citească.
S-a renunțat la această variantă și am continuat cu crearea acestui Centru Comunitar, unde ne axăm foarte mult pe informare și conștientizare a importanței educației. Lucrăm cu copiii, și o zi pe săptămână cu adulții, au loc activități de consiliere și informare pe diferite teme: educație, sănătate, planificare familială, importanţa asigurării medicale și a înscrierii la medicul de familie, importanța vaccinărilor, importanța dezvoltării unui comportament normal în societate și prevenirea actelor de violență și a comportamentelor antisociale, prevenirea infracționalității juvenile, prevenirea cerșetoriei etc.
Da, este foarte greu de lucrat cu copiii de etnie rromă pentru că aceștia nu beneficiază de absolut nicio atenție din partea părinților, a familiilor acestora, sunt lipsiți de atenție, afecțiune, educație, îngrijire, supraveghere. Mulți dintre copii nu înțeleg limba română deoarece în familie vorbesc doar în limba lor. La momentul acesta, pot spune că suntem nu numai voluntari ai Centrului Comunitar al Crucii Roșii, ci înlocuim părinții, suntem și educatori. Tot ce facem în acest Centru se bazează doar pe VOLUNTARIAT!
Şi voluntari sunt și cetățeni rromi. Adevărat, nu foarte mulți, dar cei care vin au început să-i aducă și pe alții, să vadă cum se desfășoară activitățile acolo și de multe ori aceștia ne sunt de un real folos în traducerea limbajului minorilor.

Șef e cel cu casa cea mai mare și mașina cea mai scumpă

Multe mămici sau bunici de etnie rromă ne ajută la curăţenie, la supravegherea copiilor sau îi însoțesc pe stradă când pleacă de la centru.
Aceasta este și intenția noastră și a proiectului: să-i determinăm să se implice, să facă ei pentru ei, nu să aștepte să vina cineva să facă lucrurile în locul lor.
Dar... copiii dacă sunt lăudați, valorizați, încurajați, este o reușită! Capătă încredere în ei și vreau să vă spun că într-o lună de zile avem deja rezultate în privința comportamentului! Lucrăm foarte mult la conduită. Conduită acasă, pe stradă, la școală, la medic, în societate în general.
Multe activități se desfășoară sub formă de jocuri, filmulețe, povești, care îi ajută foarte mult să rețină mesajul pe care noi îl transmitem. Am în grupa celor 20 de copii pe care îi ajutăm să se familiarizeze cu disciplina, cu un program - practic îi pregătim pentru școală - inclusiv copii români. Repet, Centrul se adresează copiilor proveniți din medii defavorizate, indiferent de etnie. La acest moment, procentul copiilor rromi este de 90%.
Cu această ocazie am descoperit foarte mulți copii care au abandonat școala sau nu au fost înscriși niciodată la școală, au vârste între 9 şi 13 ani și deja sunt înscriși pentru formă de învățământ"Alfabetizare".
Din păcate, comunitatea de rromi din Babadag nu are lideri şi acest lucru determină haosul. Nu ai cu cine colabora, între ei există o mare competiție, cine are casa cea mai mare sau mașina cea mai scumpă. Sunt foarte puține familii de etnie rromă care au copiii înscriși la școală și aceștia au rezultate favorabile. Mulți îi înscriu pentru beneficii: alocație, corn și lapte etc.

Exploatarea minorilor, căsătorii ale minorilor - veri primari, prostituție, cerșetorie


Cea mai mare problemă o întâmpinăm cu minorii cu vârste între 13 şi 18 ani. Sunt foarte obraznici, agresivi, aceasta venind pe fondul lipsei părinţilor de la domiciliu. Bătrânii nu au nicio autoritate, nu reușesc să se impună pentru a fi ascultați. De la 18 la 30 de ani avem altă categorie vulnerabilă - consumă energizante, băuturi alcoolice și se ajunge chiar la prostituție (în unele cazuri).

Insă, din punctul meu de vedere, toate probleme derivă din căsătoria minorilor veri primari - și aici putem vedea rezultate cosangvinizării. Cred că suntem la a treia - a patra generație de cosangvini. Nimeni nu a luat nicio măsură în acest sens, toată lumea tace, nu intervine, pe motiv că sunt <cutume>.
Din partea Protecției Copilului nu avem sprijin, se lasă totul în grijă serviciului de asistenţă socială din Primărie, ceea ce este insuficient. Găsesc oportună colaborarea între instituțiile responsabile ale statului și nu acționarea individuală. Doar în echipă putem ajunge la rezultate și împreună cu comunitatea. Să știți că și dintre ei, mulți nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă.
Ne confruntăm cu abuz și violență la minori, am avut comă alcoolică la minori (aproximativ 8 cazuri), agresiune fizică și abuz, copii trimiși să cerșească, exploatare prin muncă.

“Nu vă mai luptați degeaba! Nu veți reuși, sunteți singură”!

În general lumea critică, judecă și etichetează, sunt critici dure la adresa activității pe care o desfășor. Foarte mulți spun că este muncă în zadar și resurse cheltuite inutil. Eu vă spun că nu e așa! Şi vorbesc din experiența celor peste 30 de ani de muncă în acest oraș, într-un domeniu care m-a dus în casele lor, le-am cunoscut obiceiurile, i-am cunoscut ca oameni. În general, ne este mult mai ușor să judecăm și de foarte multe ori nu stăm să reflectăm, să ne punem o întrebare simplă: DE CE? De ce acești oameni au ajuns să se comporte așa? Ce i-a determinat? Și o spun cu responsabilitate, totul s-a dezvoltat pe baza ignoranței, a neimplicării, a lipsei resurselor umane și materiale.
De exemplu, dacă Poliția ar fi avut resursă umană suficientă și bine pregătită, nu se ajungea la astfel de violențe, pe stradă și nu numai.
S-a încercat chiar determinarea mea de a renunța să mă mai implic în astfel de demersuri, chiar de către angajați ai unor structuri ale statului, inclusiv de la Poliție. De multe ori mi s-a replicat: <nu vă mai luptați degeaba! Nu veți reuși, sunteți singură!>. Dar eu sunt încăpățânată și cred cu tărie că se poate, nimic nu este imposibil dacă crezi și știi și poți să acționezi.
Repet: am experiență în a lucra cu această minoritate, în urmă cu 10 ani am avut prima șansa de a aduce în oraș două mici proiecte (pe sănătate și educație), am lucrat și atunci cu copii și adulți. Astăzi acei copii sunt la casele lor, sunt responsabili, au o altă viziune în ceea ce privește familia, unită și nu dezbinată (cum sunt multe familii astăzi) și acei copii sunt astăzi adulți şi nu au probleme în societate.

“Dacă aș avea putere, aș desființa Protecția Copilului și aș reorganiza totul, pentru că în acest sistem e haos”!

Cred în toleranță, în valorizarea oricăruia dintre membrii societății, cred că voluntariatul trebuie să devină o practică și la noi (din păcate nu se întâmplă ca în țările dezvoltate), cred în schimbare, dar acestea se pot realiza doar cu implicarea noastră a tuturor. Ei nu pot să o facă? Nu vor? Sau nu știu cum? Aici trebuie să intervină societatea și nu în ultimul rând statul. Că de aceea avem atâția angajați bine plătiți la stat. Trebuie încurajat parteneriatul public - privat. Trebuie îmbunătățită legislația. Să mai lase legile justiției și să revizuiască legea privind drepturile și protecția copilului.
Dacă aș avea putere, aș desființa Protecția Copilului și aș reorganiza totul, pentru că în acest sistem e haos!

Legat de integrarea rromilor, mă întreb: Oare toți românii sunt integrați în societate? Și de o parte și de cealaltă (și nu-mi place că trebuie să împart în două această comunitate/societate) avem probleme. Că în privința acestei etnii, adevărat, problemele sunt mai multe, asta nu schimbă datele discuţiei. Se poate ajunge la integrare, nu în totalitate, dar schimbările se văd. Dacă în 1990 în comunitatea rromă nu puteai pătrunde din cauza mizeriei, a bolilor transmisibile, astăzi lucrurile nu mai stau așa. Și-au construit case, și-au creat confort. Curățenia este foarte importantă pentru ei. Au înțeles că mizeria aduce boli. Dacă au cumpărat case printre români, este tot pentru că și-au dorit schimbarea, integrarea. Cei ce s-au mutat din cartierul Bendea încearcă să se integreze și să nu mai fie judecați și trataţi cu ură și dispreț. Știu, este greu, dar oare nu trebuie ajutați tocmai pentru că ei simt și vor să se schimbe, doar că nu știu cum să o facă?

“Rromii trebuie ajutați să se integreze, nu folosiți ca masă de manevră electorală”

De ce să nu-l determini să învețe și îl încurajezi să dea şpagă pentru a obține un permis de conducere, de exemplu? Şi avem atâtea exemple...
Eu cred în schimbare, trebuie să începem de la educație și în timp vom vedea și rezultatele.
Crucea Roșie este cel mai frumos exemplu de implicare în a-i ajuta. Credem în ceea ce facem, iar în timp se va vedea. Dar, repet, nu doar câțiva trebuie să se implice, ci toți: societate, comunitate, instituțiile statului. Să nu-i găsească doar în prag de alegeri, când sunt folosiți ca masă de manevră și să-i implicăm și pe ei. În cadrul Centrului Comunitar, voluntari sunt și rromi, împreună învățăm să conviețuim, să ne ajutăm, să ne respectăm”.

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate