Menu

Demersurile deputatului Istvan Antal stârnesc reacții. Proprietarul Monumentului de la Straja vrea să-l „reabiliteze” cu bani publici Recomandat

Fundația Județeană pentru Tineret Constanța (FJTC) a trimis o adresă către Ministerul Culturii și Identității Naționale prin care propune un parteneriat public-privat pentru valorificarea monumentului de la Straja, monument aflat în proprietatea FJTC. Astfel, după 28 de ani în care monumentul a fost părăsit și deteriorat, fără stăpâni care să aibă grijă de el, brusc, fundația care a preluat patrimoniul fostului UTC Constanța vrea să facă ceva.

În acest sens președintele FJTC, Carmen Drăghici, vrea, prin intermediul parteneriatului public-privat, să primească fonduri pentru reabilitarea acestui monument din partea Ministerului Culturii, să fie realizate drumuri și să se asigure utilități publice (apă și energie electrică) de către Consiliul Județean Constanța și să se realizeze un calendar de activități care să includă monumentul.

Doar că demersul tardiv al FJTC este greșit din start deoarece parteneriatul public-privat, în sensul Legii 233/2016 presupune ființarea investițiilor statului de către persoane private. Astfel, art. 10 spune clar că „Finanțarea investițiilor care se realizează în cadrul proiectelor de parteneriat public-privat se poate asigura, după caz: a) integral, din resurse financiare asigurate de partenerul privat; sau b) din resurse financiare asigurate de partenerul privat, împreună cu partenerul public.” Președintele FJTC nu a menționat nicăieri că este dispusă să dea vreun ban pentru acest monument pe care-l are în proprietate.

Așadar, inițiativa FJTC este doar praf în ochi, fără nicio explicație a ceea ce a făcut fundația în cei 28 de ani de administrare a monumentului pe care-l „descoperă” acum.
Odată cu construirea porțiunii de autostradă A2 Cernavodă-Constanța, monumentul de la Straja a devenit vizibil pentru cei care merg spre mare. Doar că nimeni nu știe pe unde se face accesul către el, iar drumurile de pământ sunt sub orice critică atunci când plouă.

“Vin oamenii din toată țara pe litoral, trec pe autostradă, traversează Canalul Dunăre Marea-Neagră, dar foarte puțini au informații despre canal sau despre acest monument. Cred că ar trebui construită o deviere de pe autostradă și drumul până la monument, aproximativ doi kilometri, ar trebui reparat. Lângă monument există o parcare, acolo ar putea fi montate panouri cu o scurtă istorie a Canalului. Oricum, este o realizare a poporului român, chiar dacă a fost construit în timpul unui regim dictatorial”, declara deputatul Istvan Antal.

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate