Menu

Aqua Carpatica și Medicover au finanțat premiul soției lui Andi Moisescu, cunoscut MILITANT ANTIVACCINARE! Recomandat

Olivia Steer, soția vedetei TV Andi Moisescu, cunoscută pentru poziția sa antivaccinare dar și pentru convingerile sale împotriva medicinei tradiționale, a fost premiată la „Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate”, pentru „rolul său activ în societate”. Premiul a fost primit în contextul în care România este țara europeană cu cea mai gravă epidemie de rujeolă (49 de morți și peste 12.000 de cazuri înregistrate de la debutul epidemiei) și cu cea mai scăzută rată a vaccinării cu ROR. 

În replică, medicul cardiolog Vasi Rădulescu, cunoscut pentru educația medicală pe care o oferă prin site-ul “Leapșa de sănătate” a penalizat implicarea brandurilor Aqua Carpatica și Medicover, care au finanțat evenimentul: „Olivia Steer a primit premiu pentru rolul ei în sănătatea oamenilor. A fost o gală sponsorizată masiv de Aqua Carpatica, Medicover și alte branduri care nu știau ce urmează în gală. O palmă uriașă a fost asta pentru departamentele lor de marketing. S-au șifonat rău branduri mari de tot. Să le spuneți organizatorilor ce efect are Olivia în vaccinare și-n morțile unor copii nevinovați. Adicătelea chestiuni de promovat sănătatea, cum zice și premiul.”

La scurt timp după postarea medicului cardiolog, şeful Aqua Carpatica, Yannis Jean Valvis, și-a cerut scuze și mai apoi pe pagina fimei a fost postat un comunicat de presă prin care reprezentanții companiei de apă minerală cer retragerea premiului:
“Aqua Carpatica susține categoric medicina secolului XXI și este pro vaccinare! Ieri, 18 Aprilie 2018, am avut o surpriză extrem de neplăcută! În cadrul evenimentului <Gala Femeilor Care Dăruiesc Sănătate>, organizat de Asociația pentru o Viață Sănătoasă din România, care se presupunea a susține excelența în medicină, știință și sănătate, s-au adus prejudicii valorilor pe care brandul Aqua Carpatica le-a promovat și le promovează încă de la bun început! Imaginea de brand a fost puternic afectată prin decernarea unui premiu de excelență unei persoane care promovează non-valorile științifice și medicale. Aqua Carpatica a sponsorizat acest eveniment, însă premiile au fost acordate de către Asociația pentru o Viață Sănătoasă din România. Brandul nostru nu a avut niciun fel de informații referitoare la desfășurătorul evenimentului și implicit nici numele celor care urmau să fie premiați în cadrul Galei. Valorile pe care le promovăm sunt legate de un stil de viață sănătos, de consumul unei ape minerale naturale filtrate natural, prin procese hidrogeologice de milioane de ani. Prin urmare, există o incompatibilitate crasă între valorile noastre și valorile susținute de Olivia Steer. În consecință, anunțăm pe această cale organizatorii evenimentului că ne retragem susținerea și sponsorizarea acestui eveniment dacă acest premiu acordat nu va fi retras și declarat în mod public. Dorim ca organizatorii să-și exprime scuzele oficial și față de consumatorii noștri cărora li s-a zdruncinat încrederea în valorile brandului.”

De asemenea, reprezentanții companiei medicale Medicover au afirmat: „Medicover este o companie de sănătate care practică și susține medicina bazată pe studii clinice și cercetare medicală și nu poate fi asociată cu mișcarea anti-vaccin sau cu principii personale ale unor persoane publice, față de care ne dezicem în totalitate. În rețeaua națională Medicover în fiecare zi se prescriu rețete medicale și se aplică tratamente din schema națională de vaccinare, precum și alte tratamente specifice care demonstrează angajamentul nostru pentru prevenția, tratarea și siguranța tratamentelor pentru pacienții nostri.”

Update: În urma scandalului iscat, organizatoarea evenimentului, Florentina Opriș, a decis retragerea premiului:
„Ne cerem scuze dacă acestă decizie a noastră a prejudiciat în vreun fel brandurile care ne-au fost alături în demersul nostru de a promova valorile de sănătate și excelența în medicină. Ni se pare deontologic și de bun simț față de brandurile care cu bunăcredință au decis să ne sprijine, să ne delimităm de orice le poate aduce prejudicii valorilor lor. Prin urmare, dacă brandurile care ne-au susținut consideră că acordarea acestui premiu le-a adus prejudicii de imagine, am decis retragerea în mod oficial a acestuia, în ciuda faptului că alegerea noastră de a-l oferi a fost bazată pe total alte considerente decât cele pentru care Olivia Steer este acuzată în spațiul public”.

Viviana ROTARU

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate