Menu

Muncitorii şantierului Naval Mangalia vor protesta la Bucureşti împotriva tergiversării cumpărării DMHI Recomandat

Sindicatul Liber Navalistul anunţă organizarea unui protest la sediul Ministerului Economiei din Bucureşti, pe data de 22 martie. Muncitorii Şantierului Naval Mangalia vor să atragă atenţia Ministerului Economiei şi Guvernului că „întârzierea luării unei decizii cu privire la viitorul şantierului îngreunează situaţia acestuia şi a salariaţilor, cu fiecare zi ce trece”.

Angajaţii şantierului sunt aşteptaţi în dimineaţa zilei de 22 martie la ora 7 la Poarta de acces numărul 2 a DMHI Mangalia. De acolo se vor urca în autocare şi vor merge la Bucureşti. Liderii de sindicat fac apel la angajaţi să se abţină de la consum de băuturi alcoolice şi acte de violenţă fizică sau verbală.

Reamintim că deţinătorul pachetului majoritar de acţiuni, compania coreeană Daewoo Shipbuilding, e decis să vândă cota pe care o deţine la DMHI Mangalia, pe fondul unor mari probleme financiare. Conform contractului, care prevede o clauză de preempţiune, coreenii au notificat statul român, propunându-i să cumpere pachetul de 51 % din acţiuni. În paralel, Daewoo Shipbuilding a purtat negocieri cu compania olandeză Damen Shipyards (care deține în România Șantierul Naval Galați), pentru eventualitatea în care partea română nu ar dori să îşi exercite dreptul de preempţiune.
Guvernul României a blocat de câteva ori vânzarea între coreeni şi olandezi, pe motiv că încă nu a luat o decizie, stabilind un ultim termen pe 7 martie, şi acesta depăşit.
Cea mai vehiculată informaţie, din surse guvernamentale, spunea că partea română ar fi ajuns la un consens cu Damen Shipyards, iar olandezii ar fi fost dispuşi să intre în asociere ca minoritari (49% din acţiuni).
În timpul negocierilor a apărut pe surse informaţia că Grupul italian Fincantieri (care controlează și grupul norvegian Vard, proprietarul șantierelor navale din Tulcea și Brăila), ar fi trimis Guvernului României o ofertă de management operațional al Șantierului din Mangalia și, ulterior, de cumpărare a 49% din acțiunile acestuia.

 

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate