Menu
Prev Next

Vernisajul Taberei Internaționale de Pictură ”Lucian Grigorescu” de la Medgidia, exemplu de multiculturalitate

Cea de-a XIV - a ediție a taberei de pictură ”Lucian Grigorescu”, desfășurată la Medgidia, s-a încheiat sâmbătă, 5 august, cu vernisajul lucrărilor. Operele celor 14 artiști proveniți din diferite țări precum Cipru, Regatul Bahrein, Turcia, Polonia și România au fost admirate de către publicul larg, dar și de invitați speciali și reprezentanți ai administrației publice locale și județene.
Astfel, la vernisaj au participat primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, prefectul județului Constanța, Ioan Albu, subprefectul Dumitru Jeacă, dar și viceconsulii Republicii Turcia la Constanța, Murat Yalcin și Gurkan Gunaydin. De asemenea, și criticul de artă Alice Dinculescu, o apropiată a evenimentelor de gen din Dobrogea, a fost prezentă la acest moment special.

În deschiderea manifestării, edilul orașului a vorbit despre importanța atingerii obiectivelor culturale la nivel local prin reabilitarea Muzeului ”Lucian Grigorescu”: suntem într-o procedură avansată iar în următoarea perioadă urmează să încercăm să îl reabilităm și să creăm astfel un centru al culturii în Medgidia, unde să putem expune valorile cu care se poate lăuda orașul nostru. Toate creațiile expuse acum în holurile diferitelor instituții sunt frânturi din bogăția noastră culturală pe care trebuie să o adunăm într-un singur loc, într-o casă a sa.
Invitatul special al vernisajului, prefectul județului, Ioan Albu, originar din municipiul Medgidia, a declarat că apreciază activitatea administrației publice a municipiului Medgidia, iar din partea Instituției Prefectului are tot sprijinul. Îmi pare rău că astfel de activități nu se mai fac şi în alte orașe ale județului Constanța. Sper ca pe viitor exemplul Medgidiei să fie preluat şi de alte orașe din județ.
O inițiativă inedită în România, Tabăra Internațională de Pictură ”Lucian Grigorescu” de la Medgidia, reprezintă un pas important în păstrarea caracterului multicultural al artei în întreg județul Constanța.

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0788059775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate