Menu
Ești victima abuzului și bătăii de joc a autorităților? Te invităm la Dezvăluiri LIVE pentru a-ți face cunoscute nemulțumirile. Contactează-ne pe Facebook pentru a programa emisiunea. Vei intra în direct prin telefonul tău cu cameră video, un cont de Skype (gratuit) și o conexiune internet. Emisiunile anterioare le vezi aici: facebook.com/ziarul.dezvaluiri/videos/

DEZVĂLUIRI, partener la Festivalul ”Capidava Rock”- renașterea spiritului libertății!

Spiritul libertății, al motoarelor turate la maxim, dar mai ales al muzicii rock de bună calitate sunt principalele atracții ale primei ediții ”Capidava Rock”. Festivalul, organizat de Primăria Comunei Topalu, în parteneriat cu Comunitatea Rock 89 Constanța și publicația Dezvăluiri, se va desfășura în perioada 21-23 iulie 2017, la baza cetății Capidava, pe malul drept al Dunării. 

Proiectul care are ca scop principal descoperirea tinerelor talente pe scena rock românească, în același timp cu promovarea zonei Cetății Capidava, o zonă plină de istorie, dar și cu un potențial turistic imens, din păcate foarte puțin cunoscută ca punct de reper în calendarul evenimentelor moto-rock naționale și internaționale.

Prima zi a evenimentului, 22 iulie, va debuta la ora 12.00 cu deschiderea oficială, urmată de diferite activități de divertisment, concursuri tematice. Între orele 15.00 și 17.00, sub titulatura de “Open Stage”, vor concerta formații tinere, dornice să cânte și să se promoveze în cadrul unui astfel de festival.
De la ora 19.00 vor urca pe scenă trupe rock consacrate din România și Bulgaria. Printre ele amintim: Velian (BG), Vespera (RO), Odd Crew (BG) și Bucovina (RO).
Cea de-a doua zi a ”Capidava Rock” , 23 iulie, va cuprinde o serie de activități de divertisment, iar de la orele 15.00 scena se va deschide trupelor rock noi. Ca și în seara precedentă, de la ora 19.00 formațiile consacrate vor delecta audiența cu muzică de bună calitate. Capete de afiș vor fi: Yuvigi (BG), Dinfier (RO), Altar (RO).
Evenimentul se va desfășura pe circa 6000 mp și va avea zone destinate activităților comerciale cu produse alimentare tradiționale, zone destinate artiștilor locali, expoziții cu vânzare, o zonă de parcare și zonă de campare pentru cei 10.000 de oameni așteptați să participe la festival.
Accesul publicului pentru cele doua zile de concerte va costa în jur de 35 de lei.
Conform reprezentanților comunei Topalu, motivul pentru care primăria și consiliul local organizează pentru prima dată un astfel de eveniment este acela de a promova din punct de vedere turistic zona, de a invita un public cât mai diversificat să descopere frumusețile locului.
Iar dacă vorbim de potențialul turistic al comunei Topalu, ar trebui să amintim pe lângă cetatea Capidava (sec. III) în apropierea căreia se va desfășura ”Capidava Rock” și de Muzeul de Artă "Dinu și Sevasta Vintilă" cu 228 de opere de pictură, sculptură și grafică ale unor artiști celebri, printre care pictorii Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Mircea Demetrescu, Octav Băncilă, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Corneliu Baba. De asemenea, se poate vizita și frumoasa mănăstire Capidava, situată în imediata apropiere a cetății, pe un deal de unde, parcă veghează la curgerea lină și netulburată a bătrânului fluviu.

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0788059775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate